Sunt născut, crescut și educat în Slobozia. Am intrat în politică din convingerea că administrația locală poate și trebuie să funcționeze mai bine, în interesul comunității. Deși nu am urmărit inițial o funcție de conducere în partid, am făcut parte din biroul județean din 2018 iar în prezent sunt președinte al filialei județene Ialomița, mi-am asumat aceste responsabilități în paralel cu activitatea profesională din mediul privat, unde administrez împreună cu familia o firmă de producție de ambalaje din lemn pentru sectorul agricol.
Am exercitat funcțiile de prefect al județului Ialomița și consilier local al municipiului Slobozia, iar în prezent sunt subprefect al județului Ialomița. La alegerile locale din 2020, USR Ialomița a obținut, la prima participare, două mandate de primar și 28 de consilieri locali, rezultate obținute printr-o construcție politică solidă și muncă de echipă.
Parlamentari
Parlamentarii USR reprezintă cu integritate și competență interesele cetățenilor, promovează reforme reale pentru modernizarea României și luptă pentru o administrație eficientă, transparentă și lipsită de corupție.
Vezi ParlamentariPrimari
Primarii USR, lideri locali dedicați comunităților lor, administrează transparent resursele publice, implementează proiecte moderne și sustenabile și pun pe primul loc nevoile cetățenilor.
Vezi primariEuroparlamentari
Europarlamentarii USR reprezintă România cu profesionalism și integritate în Parlamentul European, apărând interesele cetățenilor români, promovând statul de drept și susținând politici europene moderne și sustenabile.
Vezi lista europarlamentariConsilieri
Consilierii locali USR lucrează direct pentru comunitățile lor, asigurând transparență în deciziile administrației, sprijinind proiecte care îmbunătățesc viața cetățenilor și apărând interesul public în fața oricăror abuzuri sau risipiri de resurse.
Vezi lista consilieri
