Imagine stire

29.01.2026

Subiecte: Miniștri USR

Diana Buzoianu: Schimbăm paradigma complet. Zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi aprobate cu acordul comunităților locale

Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, anunță o schimbare profundă de abordare în ceea ce privește delimitarea zonelor prioritare pentru biodiversitate: se va face doar cu acordul consiliilor locale, consiliilor județene, proprietarilor și administratorilor.

Nu îmi doresc să fie făcute limite pentru arii protejate sau pentru astfel de zone din birou. Așadar, am avut discuții serioase cu prefecții, cu primarii, am început să avem dezbateri cu toate comunitățile implicate în acest proces și am luat decizia ca, astăzi, să trimit în avizare la ministere un proiect de ordonanță care stabilește clar că aceste zone vor fi declarate doar cu acordul consiliilor locale, consiliilor județene, proprietarilor și administratorilor. Schimbăm paradigma complet față de cum au fost făcute lucrurile până acum”, declară Diana Buzoianu.

Conform PNRR, în acest an trebuie declarate o parte din zonele prioritare pentru biodiversitate. România și-a asumat adoptarea acestui cadru legislativ, iar neîndeplinirea jalonului ar atrage amenzi pentru țara noastră.

Când Diana Buzoianu a preluat conducerea Ministerului Mediului, era deja încheiat contractul cu un consultant care trebuia să vină cu propuneri de limite pentru zonele prioritare pentru biodiversitate. Diana Buzoianu a început analiza acestor limite propuse și a descoperit că existau numeroase observații absolut pertinente venite de la autoritățile locale cu privire la limitele identificate până la acel moment.

Avem un jalon de îndeplinit prin PNRR și ne dorim să protejăm comorile noastre naționale, dar nu împotriva comunităților locale, ci alături de ele. Fără acest acord nu vom putea avea zone cu adevărat protejate și este important ca aceste comunități să fie implicate de la primele etape. Am promis că vom alege consensul și asta e ce am pus și în proiectul de ordonanță pe care l-am transmis în Guvern. De asemenea, este introdus explicit conceptul de management activ, pentru ca oamenii să își poată continua activitățile tradiționale: cosit, pășunat, utilizări locale ale terenurilor. Protejarea biodiversității nu înseamnă blocarea dezvoltării locale”, precizează Diana Buzoianu.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE
Diana Buzoianu: Schimbăm paradigma complet. Zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi aprobate cu acordul comunităților locale - Uniunea Salvați România