
02.02.2026
Subiecte: Parlament
Grupurile USR și-au stabilit conducerea și prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară
Prioritățile legislative ale USR în sesiunea parlamentară care începe astăzi vizează protecția cetățenilor, sprijinirea mediului de afaceri și reforma statului. În ceea ce privește conducerea grupurilor parlamentare, grupul USR din Camera Deputaților va fi condus de Diana Stoica, iar grupul USR din Senat, de Sorin Șipoș.
Diana Stoica, deputată USR de București la al doilea mandat, de profesie juristă, este membră în Comisia pentru sănătate și familie și în Comisia pentru afaceri europene. Diana Stoica este inițiatoarea legii Fără Penali în Funcții Publice și inițiatoarea mai multor legi din pachetul „Fără păcănele!”. Înainte de politică, a lucrat în societatea civilă, în domeniul sănătății publice, unde a co-fondat Donorium (prima aplicație din România care simplifică donarea de sânge), și în domeniul socio-educațional, unde a făcut parte din echipa programului „Fiecare Copil în Grădiniță”.
Sorin Șipoș, senator USR de Timiș la primul mandat, de profesie inginer, este membru în Comisia parlamentară pentru controlul activității SIE și în Comisia de apărare din Senat.
Prioritățile legislative ale USR pentru sesiunea parlamentară care începe astăzi vizează
Protecția cetățenilor:
· Stabilitatea legislației fiscale pentru cetățeni. Nu creștem impozite/TVA, nu introducem impozite noi.
· Majorarea deducerii fiscale a contribuției la pilonul III de pensii (de la 400 euro/an în 2006 la 960 euro/an, valoarea adusă la zi cu rata inflației).
· Adoptarea legii femicidului
· Instalarea de camere video în centrele pentru copiii cu dizabilități și căminele pentru seniori
· Organizarea de concursuri pentru directorii unităților de învățământ preuniversitar.
Mediul de afaceri:
· Stabilitatea legislației fiscale pentru firme. Nu creștem impozite și nu introducem unele noi.
· Facilități pentru dezvoltarea în România a industriilor ce contribuie substanțial la deficitul comercial al țării (dezvoltăm ceea ce acum se exportă ca materie primă)
· Facilități fiscale pentru exploatarea grafitului, cercetare-dezvoltare în zona de inteligență artificială și semiconductori
· Listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni ale unor companii de stat (de exemplu Compania Națională „Aeroporturi București”, Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Tarom, CFR etc.)
· Ridicarea pragului valoric pentru încadrarea unui bun ca mijloc fix (de la 2.500 lei, valoarea stabilită în 2013, la 4.200 lei valoarea adusă la zi cu rata inflației)
Reforma statului:
· Adoptarea pachetului 3 de reducere a cheltuielilor din administrația publică centrală și locală
· Modificarea legilor justiției conform propunerilor formulate de USR în decembrie 2025 (detalii - https://usr.ro/stiri/propunerile-usr-pentru-debaronizarea-justitiei-si-intarirea-luptei-impotriva-coruptiei).
· Adoptarea reformei Romsilva (regionalizarea regiei, cu scăderea numărului de șefi de la 99 la 12)
· Adoptarea noii legi a Apărării naționale
· Comasarea/desființarea unor instituții publice - precum Institutul Revoluției, Institutul Levantului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Academia de Științe Tehnice, Academia de Științe Medicale - pentru care există acord în Coaliție încă de la formarea ei.
· Codul urbanismului
Tag-uri: prioritati parlament, diana stoica, Sorin Șipoș

