Imagine stire

05.02.2024

Subiecte: Parlament

Proiect USR pentru rezolvarea crizei medicilor din spitale

Pentru rezolvarea deficitului de personal din spitale și pentru ca pacienții să nu mai sufere din cauza incompetenței ministrului Sănătății, deputații USR Diana Stoica, Diana Buzoianu și Adrian Wiener au depus un proiect legislativ pentru instituirea unui mecanism transparent și corect pentru ocuparea posturilor vacante de medici din spitalele de stat. Concret, se vor centraliza toate posturile disponibile, iar Ministerul Sănătății va fi obligat să organizeze concurs național, de două ori pe an, pe modelul rezidențiatului.

A venit momentul să oprim exodul medicilor spre țări străine și să prevenim șpăgile pentru posturile din spitale. Avem suficienți medici buni în țară, care vor să muncească și să salveze vieți. Avem mult prea mulți pacienți care așteaptă cu orele o consultație. Este datoria noastră să rezolvăm de urgență problema posturilor disponibile în spitale și să le dăm șansa medicilor să își facă treaba. De aceea introducem concursul național, pe modelul rezidențiatului, pentru toate posturile din spitalele românești, care aduce transparență și competiție corectă”, declară deputata USR Diana Stoica, membră în Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaților.

Proiectul depus completează Legea Sănătății (nr. 95/2006) în sensul introducerii unui concurs național, în două sesiuni, pentru ocuparea posturilor de medic vacante din rețeaua spitalelor de stat. În acest fel, s-ar crea oportunități echitabile pentru medicii rezidenți sau pentru cei care vor să-și schimbe locul de muncă.

În spitale nu sunt suficienți doctori. În același timp, medicii tineri nu găsesc posturi să se angajeze după ani de zile de studiu și muncă în rezidențial. De ce se întâmplă asta? Pentru că unele posturi nu sunt pentru cei mai buni doctori, ci sunt posturi «rezervate». E momentul să schimbăm asta”, afirmă deputata Diana Buzoianu.

Pentru un medic proaspăt absolvent al rezidențiatului, procedura actuală este greoaie și implică eforturi considerabile, aceștia fiind nevoiți să consulte site-urile spitalelor pentru a găsi anunțurile de concurs (aceasta în cazul în care spitalul publică posturile disponibile și anunțurile de concurs), să se deplaseze pentru depunerea dosarelor și să se prezinte la programările concurente sau consecutive ale concursurilor. Organizarea unui concurs național ar simplifica și uniformiza procesul, toate unitățile sanitare de stat fiind obligate să pună la dispoziție posturile vacante.

Criza de medici din spitale e o problemă sistemică în România. Soluția e transparența și predictibilitatea. Aceste două ingrediente sunt introduse de proiectul nostru: examen național bianual pentru toate posturile solicitate de spitale”, precizează deputatul USR Adrian Wiener.

Proiectul mai prevede ca, în cazul în care rămân posturi vacante după o sesiune de concurs, acestea să poată fi ocupate temporar până la următoarea sesiune de concurs.

Reamintim că România are un deficit de personal în Sănătate estimat la peste 20.000 de asistenți și personal medical auxiliar și la aproximativ 8.000 de medici la nivelul întregii țări.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE
Proiect USR pentru rezolvarea crizei medicilor din spitale - Uniunea Salvați România