Imagine stire

22.01.2026

Subiecte: Educație

Ștefan Pălărie (USR): „Austeritatea nu trebuie plătită de studenți”

Parlamentarii USR s-au întâlnit cu reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), pentru a asculta principalele probleme cu care se confruntă studenții, în contextul măsurilor recente de reducere a cheltuielilor bugetare.

Studenții au semnalat trei probleme majore generate de măsurile recente de austeritate: limitarea reducerilor la transportul feroviar doar pe ruta dintre domiciliu și centrul universitar, schimbarea modului de calcul al burselor (raportarea la salariul net și acordarea lor doar pe perioada cursurilor) și creșterea accelerată a costurilor de întreținere, care depășesc cu mult valoarea burselor.

Potrivit reprezentanților ANOSR, economiile realizate de stat prin restrângerea facilităților la transport sunt minime, în timp ce impactul asupra accesului la educație este major. În același timp, bursele nu mai acoperă nici măcar cheltuielile de bază ale unui student, precum masa la cantină, cazarea sau materialele didactice.

Senatorul USR Ștefan Pălărie, liderul grupului USR din Senat și membru al Comisiei pentru învățământ, susține că transferarea măsurilor de austeritate către studenți este o soluție greșită, cu efecte pe termen lung asupra societății.

„Susținerea studenților trebuie să rămână o prioritate chiar și în contexte economice dificile. Le cer universităților să nu transfere direct către studenți măsurile de austeritate cerute de Guvern, ceea ce ar duce, cu siguranță, la creșterea abandonului academic, cu pierderi incomensurabile pentru noi, ca societate”, a declarat Ștefan Pălărie.

USR a susținut constant politici publice dedicate studenților, precum eliminarea limitării subvențiilor pentru transportul feroviar, extinderea stagiilor de practică și facilități fiscale pentru internship-uri plătite.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE
Ștefan Pălărie (USR): „Austeritatea nu trebuie plătită de studenți” - Uniunea Salvați România